TRANSPORT. Wizz Air anunță că este pregătită să-și deschidă una dintre bazele de pe teritoriul României din 1 mai

TRANSPORT.  Wizz Air anunță că este pregătită să-și deschidă una dintre bazele de pe teritoriul României din 1 mai
FOTO - caracter ilustrativ: Mediafax FOTO
Publicat: 25/04/2020, 17:26
Actualizat: 07/04/2021, 01:03

Compania Wizz Air a anunțat, sâmbătă, că este pregătită să deschidă, din 1 mai, baza de la Timișoara. Reluarea operațiunilor depinde de decizia autorităților de a elimina sau de a prelungi restricțiile de zbor, potrivit unui comunicat al companiei, relatează Mediafax.

„Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, a anunțat astăzi (sâmbătă-n.r.) că este pregătită să-și redeschidă baza de la Timișoara începând cu 1 mai 2020 și măsurile aferente pentru sănătatea și binele pasagerilor pe parcursul procedurii de check-in și la bord. Reluarea operațiunilor depinde de decizia autorităților de a elimina sau prelungi actualele restricții de zbor către și dinspre România. Dacă se vor păstra restricțiile, redeschiderea bazei va fi amânată”, se arată în comunicatul companiei.

Potrivit acestuia, compania a introdus mai multe măsuri suplimentare de securitate pentru a susține distanțarea socială pe parcursul îmbarcării și un nivel crescut de curățenie la bord.

„Ca parte din măsurile de a proteja sănătatea pasagerilor și echipajului, călătorii ar trebui să efectueze check-in-ul și orice achiziție de servicii on-line, cum ar fi plata pentru bagaje adiționale, pentru a reduce orice interacțiune care nu este esențială la aeroport. Echipajul de cabină va purta măști și mănuși pe toată durata zborului și va distribui șervețele de igienizare fiecărui pasager. Cumpărăturile la bord sunt permise și se recomandă ca plata să se facă prin mijloace contactless pentru a reduce la minimum contactul fizic. Wizz Air va continua procedura sa strictă de curățenie zilnică, întreaga aeronavă fiind dezinfectată peste noapte conform recomandărilor în vigoare”, se mai arată în comunicat.

Compania Wizz Air a anuțat că, dacă nu vor fi impuse noi restricții, zborurile din Timișoara spre Bruxelles Charleroi (Belgia), Paris Beauvais (Franța), Barcelona El Prat (Spania), Dortmund, Frankfurt Hahn (Germania), Roma Ciampino (Italia), Londra Luton (Marea Britanie) vor fi reluate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×